miercuri, 29 mai 2013

Întâlnirea de 41 de ani de la absolvirea facultății

Evenimentul anului a avut loc în 24, 25 și 26 mai 2013, la Pensiunea Anca de lângă Băile 1 Mai.
Au fost două duzini de participanți (absolvenți și însoțitori), care au profitat la maximum de ocazie.
Vremea a fost cam aproximativă, dar asta a favorizat punerea la zi reciprocă, schimbul celor mai noi și mai mult sau mai puțin savuroase informații. Da asta după reamintirea multor evenimente, nu degeaba numite memorabile, din timpul studenției.
Unii au apucat și să facă fotografii, sau chiar să filmeze. Aici alături vor fi făcute publice pozele și fimele puse la dispoziție de autori.
Sunt așteptate comentarii (direct pe blog, cu clic mai în josul paginii --pe "n comentarii", unde le și vedeți pe cele curente--, sau pe email, de unde tot aici vor ajunge dacă sunt destinate publicării).